duminică, 28 februarie 2010

Dragobetele mai saruta fetele?

Pe 24 Februarie ne amintim sa iubim în dulcele stil românesc, în cel mai curat si cel mai intens mod.

O zi asteptata cindva cu nerabdare de toti tinerii, Dragobetele este acum in buna parte uitat, fiind pastrat doar in amintirea parintilor si bunicilor. Iar in ultimii ani, acest obicei autohton, risca sa fie dat cu desavarsire uitarii, fiind inlocuit de o sarbatoare de import, care nu are nici un fel de legatura cu spiritualitatea romaneasca.

Cum vremurile s-au schimbat, tinerii de azi au inlocuit sotronul cu jocurile pe computer, hora satului cu discoteca si Dragobetele cu Valentine’s Day… Cand luna lui Faurar se apropie de final, in a 24-a zi, chiar de Aflarea Capului Sf. Ioan Botezatorul, romanii au transmis din strabuni o veche si frumoasa sarbatoare a iubirii: Dragobetele.

Trebuie sa stim ca Dragobetele nostru este plin de farmec, voie buna si tare iubaret. Barbat chipes, neastamparat, navalnic. Fiu al Babei Dochia, dupa o veche legenda romaneasca. Dragobetele sau Cap de primavara. Legenda spune ca, atunci cand il vedeau, femeile cadeau in mrejele lui pe capete. O ipoteza este aceea ca numele “Dragobete” vine din cuvintele dacice “trago” – tap (mai tarziu a devenit “drago”) si “bete” – picioare (ca in latina – pedes).

“Daca in ziua de Dragobete vremea este frumoasa, fetele si feciorii ies la padure haulind si chiuind pentru a culege primele flori ale primaverii, ghioceii si brandusele. Pretutindeni se striga “Dragobetele saruta fetele!”. Asemanator pasarilor, fetele se zburatoresc, fuga rituala care se incheie cu prinsul si cu sarutatul lor de catre baieti. Inainte sau prin locurile prin care traditia mai este pastrata, baietii faceau leagane atarnate de crengile copacilor pentru fete, cautau sa-si vorbeasca unii altora, sa-si spuna cuvinte frumoase, sa se picurie – adica sa se ciupeasca – sa se sarute, sa faca legaminte de dragoste.

Dragobeti sunt feciorii cuprinsi de fiorii dragostei, dar si mugurii culesi de fete de pe crengile copacilor si pusi la ureche precum ciresele in luna Mai. Dragobetii se intreceau sa invarta fetele in brate. In unele sate, femeile scoteau din pamant radacina de spanz folosita in practicile de medicina populara, fetele si nevestele isi faceau rezerve de apa din zapada netopita cu care se spalau in anumite zile ale anului pentru pastrarea prospetimii tenului. De frica sa nu ciricaie toata viata, de Dragobete nimeni nu lucra. Se spunea ca acest patron al dragostei, cu infatisare de flacau iubaret, ar umbla prin padure sa pedepseasca fetele care au lucrat in ziua lui.

Iesi mandruta pana-n prag,
Cu firul bagat pe ac
Si te uita in deal cu drag
Ca frunzand frunza de fag
Si ciresul de-ambumbit
Ce mai vreme de iubit!”

Trecuti de mult de fiorii tineretii, batranii nostri isi amintesc astazi cu nostalgie si lacrimi in ochi de timpurile de demult, povestindu-le nepotilor si stranepotilor de felul in care se plimbau pe ulitele satului, de Dragobete, alaturi de persoanele dragi… De primele flori de primavara pe care le ofereau sau le primeau cand razele firave ale soarelui topeau zapada prin lunci si zavoaie. De vremurile in care nu se ofereau, drept simbol al iubirii, figurine sub forma de inimioara, iar hora satului era locul in care isi gaseau ursitul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 

Missing You Blogger Template